Căutare comunitate
și district

 

Catehismul în Întrebări și Răspunsuri

09. Viaţa după moarte

Da. Omul este atât o făptură fizică, cât şi una spirituală; el este un întreg format din trup, suflet şi spirit.

Trupul omului este muritor şi este trecător. El este luat din pământ şi se întoarce iar în pământ (Genesa 3, 19). Spre deosebire de el, sufletul şi spiritul trăiesc chiar şi după moartea fizică, sunt deci nemuritoare. Personalitatea omului, lucrurile cele mai importante care îl caracterizează, tot ce a trăit, a simţit, a crezut şi a gândit – se păstrează deci după moartea fizică.

„Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale.“ (Cartea înţelepciunii lui Solomon 2, 23).

Există o deosebire între moartea fizică şi moartea spirituală a omului. Moartea fizică înseamnă sfârşitul vieţii pe pământ. Odată cu moartea, sufletul şi spiritul părăsesc trupul. Moartea spirituală este separarea omului de Dumnezeu. Ea este rezultatul păcatului.

Când în Biblie se vorbeşte despre cea de-a doua moarte (Apocalipsă 20, 6; 21, 8), este vorba despre separarea de Dumnezeu, care va acţiona după Judecata de apoi.

Judecata de apoi: vezi întrebările 579. ...

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.“ (Romani 6, 23).

În Biblie, puterea opusă lui Dumnezeu, care ameninţă viaţa trupului şi a spiritului, vrând să o distrugă, este considerată a fi tot o „moarte”. Astfel, în Apocalipsa lui Ioan, moartea este descrisă ca o persoană: „M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor.” (Apocalipsa 6, 8).

Dumnezeu ca Sfântă Treime este stăpân peste moarte. Isus Hristos a învins moartea prin învierea Sa. În felul acesta, El le-a înlesnit oamenilor accesul la viaţa veşnică: „Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.” ( 2 Timotei 1, 10).

Învierea lui Isus Hristos este fundamentul pentru învierea morţilor. Pentru că El a înviat, vor învia şi morţii, „unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” (Daniel 12, 2).

„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1 Corinteni 15, 51.52).

În Vechiul Testament se vorbeşte despre viaţa după moartea fizică, iar în Noul Testament oamenii mărturisesc de mai multe ori acest lucru. De exemplu în 1 Petru 3, 19.20 scrie: „în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.”

Sufletul şi spiritul oamenilor care mor ajung în împărăţia morţilor. Pe aceasta o numim de asemenea „lumea cealaltă”.

Noţiunea „lumea cealaltă” se referă în general la toate domeniile, acţiunile şi stările aflate în afara lumii materiale. Într-un sens mai restrâns al cuvântului, „lumea cealaltă” înseamnă împărăţia morţilor (limba ebraică: „scheol”, limba greacă: „hades”).

Nu. Ideea trăirii mai multor vieţi pe pământ (reîncarnarea), indiferent dacă este sub formă de om, de animal sau de plantă, contrazice afirmaţiile biblice şi prin aceasta, conţinutul Evangheliei. În Biblie citim: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singura dată” (Evrei 9, 27).

Prin noţiunea de „reîncarnare“ se înţelege viaţa repetată a omului pe pământ, sub diferite forme; această idee se opune învăţăturii creştine.

Luăm legătură cu cei răposaţi, dacă îi pomenim, adică ne gândim la ei şi ne rugăm pentru ei.

Încercarea de a lua legătura cu morţii prin invocarea şi înterogarea lor (necromanţie), este interzisă de Dumnezeu, fiind deci un păcat: „nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile… nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului.” (Deuteronomul 18, 10-12).

Starea în care se află sufletele pe lumea cealaltă este expresia apropierii sau depărtării de Dumnezeu. Prin moartea fizică, sufletul omului nu se schimbă. Credinţa sau necredinţa, împăcarea sau duşmănia, iubirea sau ura îl marchează pe om nu numai în lumea aceasta, ci şi în cea de apoi.

Această stare este arătată în pilda lui Isus despre omul bogat şi Lazăr cel sărac (Luca 16, 19-31), atunci când se vorbeşte despre un loc ocrotitor şi despre un loc al chinului. Răposaţii îşi pot da seama de starea lor. Cei care îndură chinuri, speră să primească ajutor.

În 1 Tesaloniceni 4, 16 citim despre acei morţi „care sunt morţi în Hristos”. Aceştia sunt morţii care s-au renăscut din apă şi Duh şi care se lasă pregătiţi în vederea revenirii lui Hristos. Ei fac parte din comunitatea Domnului şi sunt drepţi sau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, au o stare care se dobândeşte prin har şi credinţă.

Renaşterea din apă şi Duh: vezi întrebările 528. ...

„Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor în lume li se pare mare nenorocire. Și plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.“ (Cartea înţelepciunii lui Solomon 3, 1-3).

Da. După jertfa pe care a adus-o Hristos, starea sufletelor de pe lumea cealaltă se poate schimba în bine.

După ce a murit, Isus Hristos s-a dus în împărăţia morţilor şi a propovăduit. Propovăduirea Evangheliei creează posibilitatea de a se schimba, pentru cei care o ascultă cu credinţă.

Deci, chiar şi după moartea fizică a omului, se poate dobândi mântuirea.

Mântuirea: vezi întrebările 243. ..., 546.

Sufletele de pe lumea cealaltă, care nu au auzit niciodată de Evanghelie, nu au trăit iertarea păcatelor şi nu au primit niciun sacrament, se află într-o stare de depărtare de Dumnezeu. Această stare nu poate fi schimbată, decât prin credinţa în Isus Hristos şi jertfa Lui, precum şi prin primirea sacramentelor.

În Cartea a 2-a a Macabeilor 12 ni se relatează despre nişte oameni care le-au slujit idolilor şi apoi au căzut în luptă. Pentru aceştia, s-au spus rugăciuni în scopul de a primi ajutor pentru sufletele lor păcătoase. S-au adunat bani, cu care s-au cumpărat animale ca să se aducă jertfă pentru păcat.

Începutul actului de oferire a sacramentelor pentru cei morţi îl întâlnim în Biblie în 1 Corinteni 15, 29: în Corint au fost botezaţi oameni vii, pentru cei morţi. Acest procedeu a fost preluat şi de apostolii din ultimul timp. Cu timpul, s-au dezvoltat obişnuitele servicii divine pentru cei răposaţi din zilele noastre.

Da, noi le putem ajuta pe sufletele nemântuite prin rugăciuni de intervenţie adresate Domnului, rugându-L să le ajute. De asemenea, ne mai putem ruga ca sufletele să ajungă să creadă în Isus Hristos, să fie deschise şi gata să accepte mântuirea, pe care Dumnezeu doreşte să le-o dea.

Deoarece cei morţi şi cei vii în Hristos formează împreună o comuniune, ei vor acţiona atât în lumea aceasta, cât şi în lumea viitoare, în spiritul lui Hristos, deci se vor ruga pentru cei nemântuiţi.

Mântuirea însăşi nu poate fi dobândită decât prin Isus Hristos.

Eliberarea: vezi întrebările 215. ...
Mântuirea: vezi întrebările 243., 248. ...

Noţiunea „lumea aceasta“ se referă în general la toate domeniile, procesele şi stările din cadrul lumii materiale.

Isus Hristos este stăpân peste morţi şi peste vii. Voinţa lui Dumnezeu este aceea de a-i ajuta pe absolut toţi oamenii (1 Timotei 2, 4-6). Lucrul acesta este realizat prin predică, sacramente şi iertarea păcatelor. În acest scop, credinţa în Isus Hristos este absolut obligatorie. Lucrul acesta este valabil atât pentru cei morţi, cât şi pentru cei vii.

Evanghelia trebuie să le fie propovăduită de asemenea celor morţi, lucru pe care îl citim în 1 Petru 4, 6: „Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.”

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.“ (Ioan 3,16).

Oferirea Sfântului Botez cu apă, Sfânta Pecetluire şi Sfânta Cină pentru cei morţi este înfăptuită de apostoli asupra celor vii, care îi reprezintă de fapt pe cei răposaţi. În felul acesta, acţiunea mântuirii nu se răsfrânge asupra celor vii, ci asupra celor morţi.

La fel cum Isus Hristos s-a jertfit pe pământ iar efectul este valabil şi în eternitate, tot aşa se realizează şi transmiterea mântuirii de către apostolii aflaţi pe pământ.

Sfântul Botez cu apă: vezi întrebările 481. ...
Sfânta Cină: vezi întrebările 494. ...
Sfânta Pecetluire: vezi întrebările 515. ...