Păcatul originar este starea în care a ajuns omul prin căderea în păcat, fiind separat de Dumnezeu (departe de Dumnezeu). După căderea în păcat, toţi oamenii sunt apăsaţi de păcat (Genesa 3, 20; Psalmi 51, 7; Romani 5, 12.18.19). Deci, fiecare om este păcătos, chiar înainte de a face sau a gândi ceva.
Biserica Nouapostolică nu prevede nicio reglementare cu privire la postul în anumite zile sau ocazii și adoptă astfel tradiția Reformei. Postul individual rămâne la aprecierea fiecăruia. Mântuirea se dobândește numai prin harul din jertfa și meritul lui Isus Hristos.
Dumnezeu le-a dat oamenilor porunci, prin care le propovăduieşte voinţa Lui, spre binele lor. În porunci, omului i se arată cum trebuie să îşi clădească relaţia cu Dumnezeu. Pe lângă aceasta, poruncile stau la baza unei bune convieţuiri cu oamenii din jur.
La întrebarea „care este cea mai mare poruncă din Lege”, Isus a răspuns prin două citate din Legea mozaică: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22, 36-40). Porunca de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru se numește „dubla poruncă a dragostei”.
Biserica Nouapostolică îşi doreşte relații deschise şi constructive cu conducerea statului şi cu autorităţile. Din punct de vedere politic, ea este neutră. În activităţile sale, ea respectă legile ţării respective, ţinând seamă de cele din Romani 13, 1: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.“ Lucrul acesta presupune ca şi conducerea statului să respecte poruncile divine.
Biserica îşi îndeplineşte sarcinile şi obligaţiile existente în legile şi reglementările statului respectiv. La rândul ei, ea aşteaptă ca poziţia ei să fie de asemenea respectată şi recunoscută.
Tot ceea ce se opune voinţei şi fiinţei lui Dumnezeu este păcat, deci toate cuvintele, faptele şi gândurile care sunt împotriva voinţei şi fiinţei Lui. Păcat este de asemenea atunci când nu facem un bine intenţionat (Iacov 4, 17). Cu fiecare păcat, omul se încarcă cu şi mai multă vină faţă de Dumnezeu. Păcatul este absolut, deci nu poate fi relativizat. El ne desparte de Dumnezeu.
Spre deosebire de acesta, ştim că Dumnezeu, prin dreptatea şi îndurarea Lui, evaluează în mod diferit vina pe care ne-o însuşim prin păcatele acumulate.
Sfânta Pecetluire este sacramentul prin care credinciosul primeşte darul Sfântului Duh, prin punerea mâinilor şi rugăciunea unui apostol. El devine un copil al lui Dumnezeu şi este chemat să fie printre cele dintâi roade. Sfântul Botez cu apă şi Sfânta Pecetluire sunt două sacramente diferite. Ele sunt totuşi în strânsă legătura: Prin primirea ambelor sacramente are loc renaşterea din apă şi Duh. Sfântul Botez cu apă este primul care se înfăptuieşte, apoi Sfânta Pecetluire.
