02. Credinţa
Mărturisirile de credinţă sunt scrieri care cuprind cele mai importante idei ale credinţei respective, ale învăţăturii. În ea sunt adunate toate lucrurile pe care le mărturisesc membrii unei comunităţii de credinţă.
În acelaşi timp, comunităţile de credinţă se deosebesc între ele prin diferitele mărturi de credinţă pe care le au.
Da. În Vechiul Testament au existat texte cu privire la diferitele credinţe ale unor comunităţi. Dintr-o astfel de credinţă citim: „… Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.“ (Deuteronomul 6,4). Această mărturie, denumită „Ascultă, Israel!”, a fost depusă solemn de toţi evreii. Prin aceste cuvinte, ei şi-au declarat credinţa într-un singur Dumnezeu, într-o vreme, în care popoarele din jurul lor slăveau o mulţime de dumnezei.
În Noul Testament există texte, în care, prin anumite formulări, se vede felul în care Dumnezeu dăruieşte harul, prin Isus Hristos.
Exemple de mărturisiri de credinţă din Noul Testament:
- „Isus ca Domn“ (Romani 10, 9);
- „Maranata“ = „Domnul nostru vine!“ (1 Corinteni 16, 22)
- „A înviat Domnul cu adevărat“ (Luca 24, 34)
„Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.“ (Romani 10, 9.10).
Primele comunităţi de credinţă creştine sunt denumite „mărturisiri de credinţă ale bisericii vechi”. Ele au luat naştere între cel de-al II-lea şi cel de-al IV-lea secol după Hristos. În această perioadă au fost formulate învăţătura despre Dumnezeu ca Trinitate şi învăţătura despre fiinţa lui Isus Hristos, deci despre natura Lui.
Acest lucru devenise necesar deoarece se iscaseră certuri cu privire la conţinutul credinţei. De exemplu, circula ideea că Isus Hristos nu murise de fapt pe cruce şi că nu înviase cu adevărat. Mărturisirile de credinţă i-au ajutat pe credincioşi să se ferească de asemenea influenţe rele.
Hotărâtor pentru adoptarea de idei în cadrul mărturisirilor de credinţă creştine, în ceea ce priveşte fiinţa lui Dumnezeu şi acţiunile Lui, a fost dacă acestea erau identice cu ideile învăţăturii lui Hristos şi ale apostolilor, sau nu.
Cele mai importante mărturisiri de credinţă din cadrul Bisericii vechi sunt în număr de două, şi anume, mărturisirea apostolică (crezul apostolic sau Apostolicum) şi mărturisirea de la Niceea-Constantinopol (crezul niceno-constantinopolitan).
Bazele credinţei apostolice au fost puse în sec.al II-lea, iar mai târziu, în sec. al IV-lea, i s-au adus câteva completări. Mărturisirea de credinţă de la Niceea-Constantinopol este rezultatul Conciliilor de la Niceea (din anul 325 d.H.) şi de la Constantinopol (din anul 381 d.H.). În această mărturisire (crez) este consemnată mai presus de orice doctrina lui Dumnezeu ca Treime.
Conciliul este o adunare de ierarhi înalţi, care se întrunesc în scopul de a se sfătui asupra unor întrebări importante din cadrul credinţei.
„Cred în Dumnezeu, Tatăl, cel Atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului, şi în Isus Hristos, Fiul Lui născut, Domnul nostru, zămislit prin Sfântul Duh, născut din Fecioara Maria, care a pătimit sub Pilat din Pont, a fost răstignit, a murit şi a fost îngropat, a coborât în împărăţia morţilor, a înviat din morţi a treia zi, şi s-a înălţat la cer; El şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic; de unde va reveni, ca să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Cred în Sfântul Duh, în una sfânta sobornicească (catolică) Biserică, în comunitatea sfinţilor, în iertarea păcatelor, în învierea morţilor şi în viaţa veşnică. Amin.”
”Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Și într-Unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut ; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, şi S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a pătimit şi S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Și iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Și-întrunul Sfânt Duh, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci. Într-una, sfântă, sobornicească (catolică) şi apostolicească Biserică, mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!”
Termenul „catolică“ provine din limba greacă de la cuvântul „katholikós“ şi înseamnă „universal, atotcuprinzător“‚ „general“. În ambele crezuri din timpul bisericii vechi, cuvântul „catolică“ nu se referă la Biserica Catolică, ca instituţie, ci la Biserica lui Hristos în general.
Învăţătura Bisericii Nouapostolice se bazează pe Sfânta Scriptură. Mărturisirile de credinţă ale Bisericii vechi sunt o sinteză a celor mai importante idei mărturisite în Sfânta Scriptură.
Biserica Nouapostolică mărturiseşte credinţa exprimată în cele două mărturii ale Bisericii vechi, adică credinţa în Dumnezeu ca Treime, în Isus Hristos drept Dumnezeul şi om adevărat, în naşterea lui Isus din Fecioara Maria, în trimiterea Sfântului Duh, în biserică, în sacramente, în aşteptarea revenirii lui Hristos şi în învierea morţilor.
În ciuda deosebirilor dintre ele, cele două mărturisiri conţin un element de legătură comun pentru creştini.
„Mărturisirea“ (literal: „mărturisire“) înseamnă „crez, mărturisirea de credinţă, apartenenţă la biserică“. De asemenea, cuvântul „ credinţă” mai este folosit şi la denumirea diferitelor comuniuni creştine.
Cred în Dumnezeu Tatăl, cel Atotputernic, Creatorul cerului şi al pământului.
Cred în Isus Hristos, singurul Fiu născut din Dumnezeu, Domnul nostru, care a fost conceput de la Sfântul Duh, născut din Fecioara Maria, care a pătimit pe vremea lui Pilat din Pont, crucificat, mort, îngropat, intrat în locuinţa morţilor, înviat din morţi în a treia zi, înălţat la cer, unde stă la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic şi de unde va reveni.
Cred în Sfântul Duh, în una sfântă, apostolica şi universală Biserică, în comuniunea sfinţilor, iertarea păcatelor, în învierea morţilor şi în viaţa veşnică.
Cred că Domnul Isus îşi conduce biserica, şi-a trimis apostolii pentru aceasta şi încă îi mai trimite până la revenirea Lui, cu sarcina de a-i învăţa, de a ierta păcatele în numele Lui şi de a boteza cu apă şi cu Sfântul Duh.
Cred că cei aleşi de Dumnezeu pentru o însărcinare, pot fi numiţi numai de apostoli. Din însărcinarea de apostol izvoreşte puterea deplină, binecuvântarea şi sfinţenie pentru sarcina acestora.
Cred că Sfântul botez cu apă este primul pas spre înnoirea omului în Sfântul Duh şi că prin aceasta, cel botezat va fi primit în comuniunea celor care cred în Isus Hristos şi Îl mărturisesc ca Domn al lor.
Cred că Sfânta Cină a fost instituită de însuşi Isus Domnul, în amintirea jertfei aduse o dată şi veşnic valabile, precum şi a suferinţelor amare şi a morţii Lui. Luarea cu demnitate a Sfintei Cine ne garantează comuniunea de viaţă cu Isus Hristos, Domnul nostru. Aceasta se sărbătoreşte cu pâine nedospită şi cu vin; ambele trebuie sfinţite şi oferite de către un slujitor însarcinat de apostol.
Cred că cei botezaţi cu apă trebuie să primească darul Sfântului Duh de la un apostol, pentru a obţine apartenenţa la comunitatea copiilor lui Dumnezeu şi condiţiile de întâi născut.
Cred că Domnul Isus va veni cu siguranţă aşa cum s-a înălţat la cer, şi îi va lua la El pe cei întâi născuţi, dintre cei morţi şi cei vii, care au sperat şi s-au pregătit pentru revenirea Lui; după nunta din cer Isus se va întoarce cu aceştia pe pământ, unde îşi va clădi împărăţia păcii, iar împreună cu El, o vor conduce ca preoţime împărătească. După încheierea împărăţiei păcii, va avea loc Judecata de apoi. Atunci va crea Dumnezeu un cer nou şi un pământ nou şi va locui alături de poporul Său.
Cred că sunt obligat să mă supun stăpânirilor lumeşti, atâta timp cât acestea nu se împotriveşte legilor divine.
Credinţa nouapostolică este rezultatul înţelegerii de către apostoli a Sfintei Scripturi şi a mărturisirilor vechi Biserici.
În ceea ce priveşte conţinutul precum şi limbajul întrebuinţat, ea datorează forma de astăzi, dezvoltării învăţăturii credinţei şi aprofundării cunoaşterii.
La redactarea ei, s-a ştiut că dragostea lui Dumnezeu, harul şi puterea nelimitată nu pot fi descrise în cuvinte, acestea fiind întotdeauna mai mari decât cred oamenii. Astfel, credinţa nu are limite, iar harul poate ajunge la toţi creştinii.
Credinţa nouapostolică cuprinde zece articole cu învăţăturii de credinţă. Ele mai au şi sarcina de a influenţa atitudinea în credinţă a creştinilor nouapostolici.
Pe lângă aceasta, credinţa le înlesneşte altor oameni cunoaşterea ideilor importante din cadrul Bisericii nouapostolice.
Primele trei articole de credinţă corespund în mare măsură crezului apostolicesc (Apostolikum); în ele este vorba despre Dumnezeu ca Trinitate. În articolele 4 şi 5 sunt descrise activităţile apostolilor, în articolul 5 se explică activităţile celorlalţi slujitori. În articolele 6, 7 şi 8 sunt explicate cele trei sacramente. În articolul 9 se vorbeşte despre speranţa noastră în viitor. (escatologie). Articolul 10 face referiri de relaţia noastră cu autorităţile statului.
Noţiunea de „escatologie“ înseamnă „învăţătura despre cele din urmă lucruri“. Aceasta se poate referi atât la viitorul fiecărui individ în parte („escatologia individuală”), cât şi la împlinirea şi desăvârşirea istoriei mântuirii („escatologia universală”).
În cel dintâi articol de credinţă este vorba despre calitatea de Creator a lui Dumnezeu, Tatăl.
În cel de-al doilea articol de credinţă este vorba despre Isus Hristos, care este baza şi esenţa credinţei creştine.
În cel de-al treilea articol de credinţă se mărturiseşte credinţa în Sfântul Duh, cea de-a treia persoană din cadrul Trinităţii divine, precum şi credinţa în biserică şi în mântuirea viitoare.
În cel de-al patrulea articol de credinţă ni se spune că Isus Hristos îşi conduce biserica şi că expresia acestei conduceri sunt apostolii trimişi de El.
În cel de-al cincilea articol de credinţă este vorba despre însărcinarea spirituală.
În cel de-al şaselea articol de credinţă se vorbeşte despre Sfântul botez cu apă.
În cel de-al şaptelea articol de credinţă se vorbeşte despre Sfânta Cină.
În cel de-al optulea articol de credinţă este tratată Sfânta Pecetluire.
În cel de-al nouălea articol de credinţă se vorbeşte despre revenirea lui Hristos şi despre evenimentele care au loc după aceea.