Căutare comunitate
și district

 

Catehismul în Întrebări și Răspunsuri

08. Sacramentele

Sacramentele sunt nişte „înştiinţări” fundamentale ale harului lui Dumnezeu. Prin aceste acţiuni sfinte, care sunt înfăptuite de oameni şi pentru oameni, Dumnezeu îi dăruieşte omului mântuirea.

Mântuirea: vezi întrebările 243. ...

Înştinţări ale harului: termenul „înştiinţare” nu trebuie înţeles aici ca o înştiinţare venită de la Dumnezeu şi harul Său, ci în sensul de „dar”.

Sacramentele slujesc faptului ca omul să poată dobândi mântuirea: prin sacramente, omul primeşte viaţa împreună cu Dumnezeu şi rămâne în ea.

Primirea celor trei sacramente, Sfântul Botez cu apă, Sfânta Pecetluire şi Sfânta Cină le deschide oamenilor posibilitatea de a fi uniţi cu Hristos, când Acesta va reveni.

Revenirea lui Hristos: vezi întrebările 550. ...

Sacramentele conţin patru elemente: semnul, conţinutul, înfăptuitorul, credinţa.

„Semnul” este elementul vizibil al unui sacrament. La Sfântul Botez cu apă, este apa. La Sfânta Cină, „semnele” sunt pâinea şi vinul. La Sfânta Pecetluire, „semnul” este punerea mâinilor de către apostol.

„Conţinutul” este efectul mâtuirii transmise. La Sfântul Botez cu apă, „conţinutul” este spălarea păcatului originar, prin care cel botezat ajunge lângă Dumnezeu. La Sfânta Cină, este luarea trupului şi sângelui lui Isus Hristos. La Sfânta Pecetluire este primirea darului Sfântului Duh.

„Înfăptuitorul” de sacramente este cel care transmite sacramentul. Apostolii „înfăptuiesc” sau dăruiesc toate cele trei sacramente, slujitorii preoţeşti înfăptuiesc din însărcinarea apostolului lor, Sfântul Botez cu apă şi Sfânta Cină.

Omul primeşte sacramentul spre mântuire, numai dacă crede în efectul lui.

Isus Hristos a înfiinţat trei sacramente: Sfântul Botez cu apă, Sfânta Pecetluire şi Sfânta Cină.

Sfântul Botez cu apă: vezi întrebările 481. ...
Sfânta Pecetluire: vezi întrebările 515. ...
Sfânta Cină: vezi întrebările 494. ...

„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.” (1 Ioan 5, 7.8).

Isus Hristos a încredinţat administrarea sacramentelor, apostolilor.

Prin Sfântul Botez cu apă, relaţia dintre om şi Dumnezeu se schimbă fundamental. Prin spălarea păcatului originar, cel botezat care era despărţit de Dumnezeu, este adus aproape de El. El devine creştin.

Prin credinţa sa şi prin mărturisirea lui Hristos, cel botezat face parte pe viitor din Biserica lui Hristos.

„Păcatul originar” este starea în care a ajuns omul prin căderea în păcat, fiind separat de Dumnezeu (depăratea de Dumnezeu). După căderea în păcat, toţi oamenii sunt apăsaţi de păcate (Genesa 3, 20; Psalmi 51, 7; Romani 5, 12.18.19). Deci, toţi oamenii sunt păcătoşi, mai înainte de a face sau a gândi ceva.

Căderea în păcat: vezi întrebările 88. ...

Apa este condiţia pentru viaţă şi un mijloc de curăţire. În cazul Sfântului Botez cu apă, apa este semnul exterior pentru curăţirea interioară a omului.

Da. Salvarea lui Noe în arcă, care a fost purtată de apă, este un indiciu la Sfântul Botez cu apă. De asemenea, scăldarea de şapte ori a lui Naaman în apa Iordanului (2 Împăraţi 5, 1-14) este un simbol al spălării păcatului originar prin botez.

„…când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul,…“ (1 Petru 3, 20.21).

Nu a fost necesar ca Isus Hristos să fie botezat, pentru ca El a fost lipsit de păcate. Cu toate acestea, El s-a lăsat botezat de către Ioan Botezatorul. În felul acesta, El s-a pus la egalitate cu cei păcătoşi. El a arătat astfel, pe ce cale se poate obţine dreptatea înaintea lui Dumnezeu (Matei 3, 15).

Botezul înfăptuit de Ioan a fost un botez al pocăinţei. El este un indiciu la adresa sacramentului Sfântului Botez cu apă, care se înfăptuieşte în numele lui Dumnezeu ca Treime.

Dreptatea înaintea lui Dumnezeu: vezi explicaţiile la întrebarea 278.
Pocăinţa: vezi întrebările 136., 651.

După înviere, Isus le-a dat apostolilor Săi porunca misionării: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Matei 28, 19). Deci botezul este una din sarcinile apostolilor.

În Noul Testament, „botezul” este deseori înţeles ca având două părţi, cel cu apă şi cel cu Sfântul Duh (Faptele apostolilor 8, 14). Sfântul Botez cu apă şi Sfânta Pecetluire sunt strâns unite între ele.

Porunca misionării: vezi întrebările 159., 434.

şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?" Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt." „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?", le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan." Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus." Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. (Faptele ap.19, 2-6).

Orice om poate primi Sfântul Botez cu apă. Condiţia este ca el să creadă în Isus Hristos şi în Evanghelie.

Botezul se face cu apă şi este oferit în numele lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Apa pentru botez va fi sfinţită în numele lui Dumnezeu ca Treime. După aceea, cel care botează, va face de trei ori semnul crucii cu apă pe fruntea celui care primeşte botezul şi spune: „Te botez în numele lui Dumnezeu, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Dacă botezul va fi înfăptuit cu apă şi va fi oferit în numele lui Dumnezeu, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh (rit), atunci el este valabil şi poate acţiona asupra celui botezat.

Cuvântul „rit“ provine din limba latină şi înseamnă „conform formei”, „corespunzător cu ritualul”.

Afirmaţia lui Isus „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.“ (Marcu 10, 14) ne arată că şi copiii pot primi binecuvântările lui Dumnezeu. Printre acestea se numără şi sacramentele.

În Noul Testament se mărturiseşte că întreaga familie dintr-o casă a fost botezată. „Și a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui…şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.” (Faptele ap. 16, 33.34; 16, 15). Din familii făceau parte şi copiii, iar de aici s-a răspândit tradiţia creştină de a-i boteza şi pe copii.

De altfel, la botezul copiilor, tutorii preiau mărturisirea credinţei în Isus Hristos şi răspunderea pentru educarea acestora în spiritul Evangheliei.

„Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Și mulţi dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.“ (Faptele ap. 18, 8).

Sfântul Botez cu apă înseamnă sfârşitul vieţii despărţite de Dumnezeu şi începutul vieţii în Hristos. El transmite putere în lupta împotriva păcatului.

Botezul înfăptuit în numele Sfintei Treimi (botez trinitar) îi uneşte pe creştini între ei. Cel care este botezat în cadrul Bisericii Nouapostolice este îndreptăţit să primească permanent Sfânta Cină.

Sfântul Botez cu apă: vezi întrebările 481. ...
Noul Testament: vezi explicaţiile la întrebarea 175.

Cuvântul „trinitar“ (de la cuvântul latin „trinitas“: „Treime“) se referă la Sfânta Treime a lui Dumnezeu. A primi botezul trinitar înseamnă a fi botezat în numele lui Dumnezeu ca Sfântă Treime. Persoana este botezată cu aşa-numita „formulă trinitară”, deci în numele lui Dumnezeu, al Tatăl, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sfântul Botez cu apă şi Sfânta Pecetluire sunt două sacramente diferite. Ele sunt totuşi în strânsă legătura. Prin primirea ambelor sacramente are loc renaşterea din apă şi Duh. Sfântul Botez cu apă este primul care se înfăptuieşte, apoi Sfânta Pecetluire.

Renaşterea din apă şi Duh: vezi întrebările 528. ...

Fiul lui Dumnezeu le-a poruncit apostolilor Săi să îndeplinească botezul (Matei 28, 18-20). În Biserica Nouapostolică, apostolii le-au transmis slujitorilor preoteşti împuternicirea de a înfăptui şi ei Sfântul Botez cu apă.

Da. Oferirea Botezului cu apă este posibilă şi este totodată valabilă în toate confesiunile Bisericii lui Hristos. Botezul cu apă este primul pas pe drumul către mântuirea deplină. Pretutindeni unde se botează în numele lui Dumnezeu, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, botezul este valabil. Motivul se află în voinţa universală de mântuire a lui Dumnezeu.

Biserica lui Hristos: vezi întrebările 365. ...
Mântuirea: vezi întrebările 89.-90., 108.-109., 215.-216.

Noţiunea de „Sfânta Cină” aminteşte de situaţia în care Isus Hristos a înfiinţat acest sacrament: în seara dinaintea răstignirii Lui, El a sărbătorit cina de Paşte împreună cu apostolii Săi.

Cea dintîi Cină de Paşte a fost ţinută de evrei la porunca lui Dumnezeu, în seara dinaintea plecării din Egipt. Miei lipsiţi de păcat au fost jertfiţi şi pregătiţi pentru a fi mâncaţi. Cu această carne, evreii au mâncat pâine nedospită. Dumnezeu a poruncit ca sărbătoarea de Paşte să fie ţinută anual, în memoria eliberării din robia egipteană (Paştele evreiesc).

Sfânta Cină mai este denumită „euharistie” („mulţumire” sau „recunoştinţă”), „Cina Domnului” sau „frângerea pâinii”.

Da, există o legătură: după relatările primilor trei evanghelişti, Isus a stabilit Sfânta Cină în timpul sărbătoririi Paştelui evreiesc cu apostolii Lui. La fel ca Paştele evreiesc, Sfânta Cină este o cină de comemorare. De Paştele evreiesc se comemorează eliberarea evreilor din robia egipteană, iar Sfânta Cină comemorează într-un sens mult mai amplu, eliberarea oamenilor din robia păcatului.

Da, în 1 Corinteni 11, 23-26 întâlnim o altă mărturie cu privire la Sfânta Cină: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea." Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el." Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.“

Aceste cuvinte stau la baza textului întrebuinţat la sfinţirea Sfintei Cine.

„Sfinţirea“ este scoaterea pâinii şi a vinului din obişnuita lor întrebuinţare în viaţa de toate zilele, şi sfinţirea lor. (vezi explicaţiile „consacrare“ şi întrebarea 503)

Elementele pâine şi vin sunt amândouă necesare la sărbătorirea Sfintei Cine. Pâinea, la fel ca şi vinul, reprezintă hrana oamenilor. În Israel, vinul este simbolul bucuriei şi al mântuirii viitoare.

„Simbol“ vine din limba greacă şi denumeşte de cele mai multe ori un „obiect reprezentativ“, precum şi un „semn convenţional“.

Sfânta Cină este o masă comemorativă: în timpul ei ne aducem aminte de moartea lui Isus Hristos drept eveniment unic şi veşnic valabil. Isus Hristos i-a însărcinat pe apostoli să sărbătorească Sfânta Cină, prin cuvintele: „…să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea." (Luca 22, 19).

Cei care iau parte la Sfânta Cină mărturisesc credinţa în moartea, învierea şi revenirea lui Isus Hristos. Cine ia parte regulat la Sfânta Cină în Biserica Nouapostolică, mărturiseşte de asemenea credinţa în apostolii lui Isus care acţionează în zilele noastre. În felul acesta, Sfânta Cină este totodată o cină a mărturisirii.

Prin Sfânta Cină, Isus Hristos este în comuniune mai întâi cu apostolii, apoi cu credincioşii. Pe lângă aceasta, prin sărbătorirea Sfintei Cine, credincioşii trăiesc comuniunea şi între ei.

Da. Sfânta Cină ne indică viitoarea „cină a nunţii” din cer. Prin aceasta, Sfânta Cină are totodată un caracter relatat la viitor, la „sfârşitul lumii”.

La înfiinţarea Sfântei Cine, Isus a spus în cercul de apostoli: „pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 22, 18).

Până la unirea comunităţii mireasă cu Isus, comunitatea va trăi o comuniune strânsă cu Domnul, în Sfânta Cină.

Nunta din cer: vezi întrebările 251., 562. ...

În momentul sfinţirii ostiilor (consacrarea), trupul şi sângele lui Isus devin prezente.

Prin sfinţire, pâinea şi vinul nu se schimbă în consistenţa lor, adică nu se transformă. Se poate spune deci că substanţa lor nu se schimbă, mai curând la substanţa pâinii şi vinului i se adaugă cea a trupului şi sângelui lui Hristos. Acest lucru poartă numele de „consubstanţiaţie”.

La Sfânta Cină, pâinea şi vinul nu sunt simboluri pentru trupul şi sângele lui Isus, ci, după sfinţire, trupul şi sângele lui Isus sunt cu adevărat prezente.

Simbol: vezi explicaţiile la întrebarea 498.

„Consacrarea“ provine de la cuvântul din limba latină „consecrare“, care înseamnă „a sfinţi“, „a hirotonisi“. Acest termen este întrebuinţat în sensul de „sfinţire“ atunci când se sfinţeşte pâinea şi vinul pentru Sfânta Cină.

„Substanţă“ provine de la cuvîntul latin „substantia“, care înseamnă „esenţă“, „conţinut“, „structură“. Este întrebuinţat pentru a exprima din ce este făcut un obiect.

Da, jertfa lui Isus Hristos este prezentă în Sfânta Cină. Dar jertfa nu se repetă, ci a fost adusă odată pentru totdeauna (Evrei 10, 10.14).

Spre deosebire de cele două sacramente, Sfântul Botez cu apă şi Sfânta Pecetluire, Sfânta Cină se sărbătoreşte la fiecare serviciu divin pentru că ea îi ajută pe oameni să rămână în comuniune cu Isus Hristos. În felul acesta luăm fiinţă din fiinţa lui Isus.

Trupul şi sângele lui Isus rămân prezente în ostiile sfinţite, până când acestea ajung la cei cărora le sunt destinate.

Între iertarea păcatelor şi Sfânta Cină există o strânsă legătură, deoarece ambele au la bază jertfa lui Isus Hristos.

Sacramentul Sfintei Cine nu înfăptuieşte în acelaşi timp şi iertarea păcatelor. Mai întâi este necesară iertarea păcatelor, pentru ca după aceea să putem lua cu demnitate, într-o stare de curăţenie sufletească, Sfânta Cină.

Isus Hristos a înfiinţat Sfânta Cină în cercul apostolilor şi le-a încredinţat-o lor. Acolo unde acţionează apostoli sau slujitorii preoţeşti împuterniciţi de ei, există toate aspectele Sfintei Cine.

La sfinţirea (consacrarea) Sfintei Cine se rosteşte un text fix, care este inspirat din 1 Corinteni 11, 23 şi Matei 26, 26:

„În Numele lui Dumnezeu: al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, sfinţesc pâine şi vin pentru Sfânta Cină şi pun pe acestea jertfa adusă odată şi veşnic valabilă a lui Isus Hristos. Căci Domnul a luat pâine şi vin, a mulţumit şi a spus: Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi. Acesta este sângele Meu, sângele noului legământ, vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor. Mâncaţi şi beţi! Să faceţi acest lucru spre pomenirea Mea. Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din vinul acesta, vestiţi moartea Domnului până la revenirea Lui. Amin!”

Mai întâi se sfinţesc ostiile. În acest scop, slujitorii împuterniciţi pun mâinile deasupra cupelor descoperite cu Sfânta Cină şi rosteşte formula de sfinţire.

Apoi, slujitorii şi comunitatea primesc trupul şi sângele lui Isus prin ostiile care conţin pâine nedospită şi picături de vin. Când se oferă ostiile, se rosteşte formula: „Trupul şi sângele lui Isus dat pentru tine!”

Condiţia pentru a putea lua cu demnitate Sfânta Cină este pe de-o parte, iertarea păcatelor, realizată mai înainte, iar pe de altă parte, credinţa în Isus Hristos şi în jertfa Lui.

Iertarea păcatelor: vezi întrebările 415., 507., 629., 644. ...

Sfânta Cină creează o comuniune intensă cu Isus Hristos. Ea transmite fiinţa şi puterea Fiului lui Dumnezeu. Luarea Sfintei Cine mai slujeşte de asemenea unităţii dintre creştini, deoarece ei se dezvoltă împreună în fiinţa lui Isus Hristos. Astfel, Sfânta Cină este un mijloc important pentru pregătirea în vederea revenirii lui Hristos.

„Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.“ (1 Corinteni 10, 17).

Toţi cei care au fost botezaţi, pecetluiţi şi primiţi în Biserica Nouapostolică au dreptul să participe permanent la Sfânta Cină.

Creştinii care sunt botezaţi conform ritualului (rit) şi vin ca invitaţi, pot de asemenea primi Sfânta Cină.

Sfântul Botez cu apă: vezi întrebările 404., 481. ...
Rit: vezi explicaţiile la întrebările 488.
Sfânta Pecetluire: vezi întrebările 404., 515. ...
Primirea în comunitate: vezi întrebările 662., 669.

La sărbătorirea Sfintei Cine în cadrul altor biserici, elementele principale ale Sfintei Cine sunt prezente. Astfel, ele comemorează, de asemenea, cu recunoştinţă şi credinţă, moartea şi învierea lui Isus Hristos. Totuşi, creştinii nouapostolici trebuie să se gândească că, participând la sărbătorirea Sfintei Cine în alte biserici, ei mărturisesc de fapt învăţătura lor.

Sfânta Pecetluire este sacramentul prin care credinciosul primeşte darul Sfântului Duh, prin punerea mâinilor şi rugăciunea unui apostol. El devine un copil al lui Dumnezeu şi este chemat să fie cel dintâi rod.

Cel dintâi rod: vezi întrebările 428., 530.
Copil al lui Dumnezeu: vezi explicaţiile la întrebarea 530.

În epistolele din Noul Testament, „a pecetlui” înseamnă a transmite darul Sfântului Duh: „Și Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.” (2 Corinteni 1, 21.22).

„Și voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit.” (Efeseni 1, 13).

„Să nu intristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4, 30).

Da, Sfântul Duh, ca persoană din Dumnezeu ca Sfântă Treime, acţionează la fel ca Tatăl şi ca Fiul încă din eternitate. Pe vremea Vechiului Legământ, El se afla în anumiţi oameni, care aveau menirea să îndeplinească anumite sarcini pentru Dumnezeu.

Vechiul Legământ şi Noul Legământ: vezi întrebarea 175.

„Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare.“ (1 Samuel 16, 13).

„Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.“ (Psalmii 51, 13).

Da. În Vechiul Testament întâlnim mai multe indicii (de ex. Ezechiel 36, 27) cu privire la Duhul lui Dumnezeu care a fost pogorât peste mulţi oameni. Un indiciu important îl întâlnim in Ioel 2, 28.29: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.“ (vezi de asemenea Faptele ap. 2, 15).

Da, Isus le-a profeţit de mai multe ori apostolilor Săi că le va trimite Sfântul Duh, de ex.: „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.“ (Ioan 15, 26).

Ea s-a împlinit de Rusalii, la Ierusalim, când a fost turnat Sfântul Duh peste apostoli, ucenici şi ucenice.

„În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Și toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (Faptele ap. 2, 1-4).

După botezul lui Isus, Sfântul Duh a coborât peste El. Ioan Botezătorul a mărturisit acest lucru: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.” (Ioan 1, 32). Această întâmplare poate fi denumită „ungere”.

Botezul lui Isus: vezi întrebările 129. ...

„Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.“ (Ioan 6, 27).

Botezarea lui Isus de către Ioan Botezătorul şi coborârea Sfântului Duh peste Isus sunt indicii pentru sacramentele Sfântului Botez cu apă şi a Sfintei Pecetluiri.

În ungerea lui Isus cu Sfântul Duh recunoaştem poziţia deosebită a lui de Mesia. Ea este un indiciu la sacramentul Sfintei Pecetluiri. La acest lucru se referă şi Faptele apostolilor 10, 37.38: „Știţi vorba făcută prin toată Iudeea, începând din Galileea, în urma botezului propovăduit de Ioan; cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret.”

Încă din vremea Vechiului Testament, au existat anumiţi oameni care, prin „ungere”, au fost unşi cu un ulei special, pentru a putea îndeplini diferite sarcini. În felul acesta au fost unşi profeţi, împăraţi şi preoţi. Vezi de asemenea „Mesia“ (= „cel uns“), întrebările 111 şi 112.

La predica de Rusalii, când a fost întrebat de cei care-l ascultau ce trebuie să facă, apostolul Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Faptele ap.2, 38).

În Faptele apostolilor 8, 14 ni se dă un indiciu important cu privire la Sfânta Pecetluire: „Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.”

Conform acestei mărturisiri din Scriptură, Sfânta Pecetluire este legată de apostoli. Lucrul acesta îl confirmă de asemenea Faptele apostolilor 8, 18: Simon, care mai înainte îi uimise pe oameni cu vrăjitoriile lui, a ajuns apoi să creadă şi s-a lăsat botezat (Faptele apostolilor 8, 9.11), „a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor”.

Din această întâmplare reiese clar că sacramentul Sfântului Botez cu apă este diferit de sacramentul Sfintei Pecetluiri. Un lucru asemănător întâlnim şi în Faptele apostolilor 19, 1-6. În Efes, ucenicii au primit numai botezul pentru pocăinţă. Când au ajuns să creadă în Isus, au fost botezaţi mai întâi în numele Domnului Isus. După aceea, au primit prin apostoli, darul Sfântului Duh: „Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei.”

Botezul pocăinţei: vezi întrebarea 485.

Sacramentul Sfintei Pecetluiri este oferit de către apostoli, care le transmit celor botezaţi darul Sfântului Duh, în numele lui Dumnezeu, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Ei pun mâinile pe creştetul celor botezaţi şi se roagă.

Sfânta Pecetluire presupune ca cel care îl primeşte pe Sfântul Duh să creadă în Dumnezeu ca Sfântă Treime şi în apostolii trimişi de Isus Hristos.

Această persoană trebuie să fie botezată cu apă conform ritului, trebuie să-şi mărturisească credinţa şi să făgăduiască solemn, că îl va urma pe Hristos.

„rit“: vezi explicaţiile la întrebarea 488.

Orice om poate să primească Sfânta Pecetluire, dacă îndeplineşte condiţiile corespunzătoare. Sacramentul li se oferă atât adulţilor, cât şi copiilor. În cazul pecetluirii copiilor, părinţii sau tutorii care răspund de educaţia lor religioasă trebuie să mărturisească credinţa, în numele lor. Ei trebuie să făgăduiască solemn, că vor educa copiii în credinţa nouapostolică.

Ambele sacramente, Sfântul Botez cu apă şi Sfânta Pecetluire, constituie împreună „renaşterea din apă şi Duh”. Prin aceasta, Dumnezeu face o „nouă făptură” - viaţă din Dumnezeu.

„Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat iţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.“ (Ioan 3, 5).

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.“ (2 Corinteni 5, 17).

Sfânta Pecetluire este o parte componentă din renaşterea din apă şi Duh. Prin ea se desăvârşeşte ceea ce a început Dumnezeu prin Sfântul Botez cu apă. Înnoirea omului se face prin Dumnezeu, Sfântul Duh, care se arată astfel drept noul Creator.

Sfântul Botez cu apă: vezi întrebările 404., 481. ...

La Sfânta Pecetluire, omului îi este dăruit Sfântul Duh pentru totdeauna. Dumnezeu îi dăruieşte posibilitatea de a face parte din făptura Lui; prin pecetluire, Dumnezeu îi dăruieşte omului puterea, viaţa şi iubirea Lui: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”(Romani 5, 5).

Omul pecetluit este proprietatea lui Dumnezeu; Duhul lui Dumnezeu locuieşte pentru totdeauna în el (Romani 8, 9).

Omul este acum un copil al lui Dumnezeu şi este chemat să fie cea dintâi roadă: deci renaşterea are un efect prezent, prin devenirea de copil al lui Dumnezeu, şi unul viitor, prin devenirea celor dintâi roade.

Ca şi copil al lui Dumnezeu, credinciosul este moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos. „Duhul de copil” care acţionează în interiorul omului în urma Sfintei Pecetluiri, are încredere în Dumnezeu şi îi spune „dragă Tată”.

Dacă cel pecetluit îi face loc Sfântului Duh în interiorul său ca să se dezvolte, atunci, de aici vor putea creşte virtuţi divine. Acestea vor fi, folosind o metaforă, „roade ale Sfântului Duhului” (Galateni 5, 22).

Cele dintâi roade: vezi întrebarea 428.

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia.“ (Galateni 5, 22.23).

Noţiunea de „copil al lui Dumnezeu“ are mai multe aspecte diferite:

  • fiecare om este un copil al lui Dumnezeu, căci a fost creat de Dumnezeu şi îl poate de aceea numi pe cel Atotputernic, „Tată”
  • pe vremea Vechiului Testament, Dumnezeu avea grijă de poporul evreu ca un Tată. De aceea, Isreal este numit „întâiul născut al lui Dumnezeu” (Exodul 4, 22.23). Prin urmare, Israel este ca un copil pentru Dumnezeu. Când Isus le-a vorbit evreilor în cuvântarea de pe munte, El l-a numit pe Dumnezeu „Tatăl lor din cer”.
  • noi, creştinii, am primit „Tatăl nostru”, iar în această rugăciune ne adresăm cu încredere lui Dumnezeu, Tatăl nostru.
  • pe lângă aceasta, calitatea de „copii ai lui Dumnezeu” înseamnă pentru noi că ne aflăm într-o situaţie, înaintea lui Dumnezeu, caracterizată prin primirea sacramentelor, prin credinţă şi printr-o viaţă trăită în spiritul pregătirii pentru revenirea lui Hristos. Devenim copii ai lui Dumnezeu prin renaşterea din apă şi Duh. Copiilor lui Dumnezeu, care s-au renăscut din apă şi Duh, le-a fost profeţit că vor deveni moştenitori al celui Atotputernic.

„…ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!" Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. " (Romani 8,15-17).